Primul fumător din Europa, acuzat și pedepsit pentru vrăjitorie. Acest obicei te putea trimite, în acele timpuri, la moarte VIDEO
Fumatul, o practică care astăzi este răspândită în întreaga lume, își are rădăcinile în trecutul îndepărtat al umanității, când acesta era adesea asociat cu ritualuri sacre sau sociale, privite cu ochi nu tocmai buni de ceilalți.
Totuși, în Europa medievală, fumatul era departe de a fi acceptat, iar cei care se angajau în acest obicei riscau pedepse severe din partea autorităților.
Fumător să fii, pedepse să încasezi
Într-una dintre cele mai fascinante povestiri despre originile fumatului în Europa, figura tragică a lui Rodrigo de Jerez se remarcă prin neobișnuitul său destin. El este cunoscut ca fiind primul fumător din Europa, iar experiența sa cu tutunul s-a transformat într-un episod sinistru de persecuție religioasă și superstiție.
Istoria fumatului se întinde pe parcursul mileniilor întregi, cu dovezi care ne duc înapoi până în anii 5000 î.e.n. în diferite culturi din întreaga lume. Cultivarea și fumatul tutunului, în special în America, datează de peste 5.000 de ani, având origini în Anzii peruvieni și ecuadorieni.
În India, fumatul cannabisului a reprezentat o practică uzuală timp de peste 4.000 de ani, fiind inițial asociat cu ceremoniile religioase și cu căutarea iluminării spirituale.
Europenii, sceptici în legătură cu acest obicei
Cu toate acestea, în Europa medievală, fumatul era considerat o activitate neobișnuită și chiar periculoasă. Prima întâlnire documentată a europenilor cu tutunul a avut loc în timpul călătoriei lui Cristofor Columb în America în anul 1.492.
Printre membrii echipajului său se număra și Rodrigo de Jerez, care a devenit ulterior primul fumător din Europa. Întorcându-se în Spania în 1498, Jerez a fost văzut fumând pe străzile orașului Sevilla, un act care a atras atenția autorităților.
Într-o epocă în care fumatul era asociat cu vrăjitoria și considerat un act diavolesc, Rodrigo de Jerez a fost arestat de Inchiziție și condamnat la 10 ani de închisoare.
Percepțiile culturale și religioase din acea perioadă au condus la persecuția brutală a celor care practicau fumatul, considerat o încălcare a normelor sociale și spirituale.
Pentru Rodrigo de Jerez, experiența sa a fost una tragică, reprezentând un exemplu al intoleranței și ignoranței care au dominat în Europa medievală. Astăzi, fumatul este văzut într-o lumină complet diferită, cu conștientizarea crescută a efectelor sale asupra sănătății, evident.
Cu toate acestea, povestea lui Rodrigo de Jerez rămâne un memento al unei epoci întunecate în care chiar și cel mai neînsemnat act, cum ar fi scoaterea fumului pe gură, putea duce la suferință și tragedie.